Mircea Geoană: PSD este pregătit de anticipate

Mircea Geoană: PSD este pregătit de anticipate
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Baia Mare, că partidul său este pregătit pentru alegeri anticipate, dacă nu va exista altă soluție.
Publicat: 15/02/2012, 10:12
Actualizat: 26/07/2012, 23:47

Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Baia Mare, că partidul său este pregătit pentru alegeri anticipate, dacă nu va exista altă soluție.

Mircea Geoană nu a exclus posibilitatea ca în urma moțiunii de cenzură a PSD să se ajungă la alegeri anticipate.

"Dacă dorim să facem anticipate, nicio problemă. Dacă nu e altă soluție, PSD este pregătit să meargă la anticipate, dar atunci se poate face doar pe liste și toate formațiunile politice au susținut introducerea votului uninominal", a afirmat liderul social-democrat.

El a atras atenția că alegerile anticipate nu se pot desfășura pe sistemul de vot uninominal. "În estimarea noastră, dar și a specialiștilor, e nevoie de șase luni pentru pregătirea tehnică a alegerilor pe sistemul german, pentru că trebuie delimitate circumscripțiile, trebuie făcute hărți", a precizat Geoană.

Președintele PSD a spus că doar dacă alegerile au loc la termen acestea ar putea să se desfășoare după un nou sistem de vot. (Mediafax)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
A fost deschisă o nouă anchetă în cazul morții actorului Matthew Perry
×